Limba engleză pentru integrare europeană

Odată cu integrarea României în Uniunea Europeană, comunicarea între instituțiile statului și partenerii internaționali ai acestora acestora devine vitală. Aceasta poate veni din nevoia de schimb de experiență sau chiar în cadrul procesului de absorbție a fondurilor structurale și de coeziune.

Cursurile RLC oferă soluții la problemele de comunicare în mediile formale, prin tematici specializate. Programele de training vizează adaptarea și instruirea personalului din instituțiile statului sau a organizațiilor care se confruntă cu adoptarea noilor standarde europene.

Road Language Centre a dezvoltat încă din 2006 un portofoliu de programe de formare în limba engleză, programe care urmăresc să pună la dispoziție metode și cadru necesare perfecționării folosirii limbi engleze într-un cadru formal.

Engleza pentru instituțiile publice abordează teme precum corespondența oficială, comunicarea în cadrul evenimentelor internaționale, menite să facă din procesul de comunicare o experiență avantajoasă, care să învingă barierele spațiale și culturale.

Printre instituțiile cărora le-am oferit aceste programe putem enumera:

Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci;

Consiliul Național al Audiovizualului  (program Phare);

Comisia Națională pentru Prognoză;

Ministerul de Finanțe;

Consilii Județene;

Primării RAR;

ANRGN;

ANRSC;

ANRE;

Oferim fiecăruia dintre partenerii noștri un serviciu personalizat. Pentru detalii, vă invităm să ne contactați la numerele de telefon 021.312.90.36; 0721.287.790 sau office@easyenglish.ro