
Effective Presentations in English
Pregătirea, realizarea şi susţinerea unei prezentări eficiente în limba engleza este o parte importantă a mediului de business.
Dacă perspectiva susţinerii unei prezentări sau a vorbitului în public este cel puţin stresantă pentru fiecare dintre noi, atunci când trebuie să vorbim într-o limbă străină, devine cu mult mai important să ne pregătim şi să exersăm pentru a fi cât mai convingători.
Programul de pregătire este rezultatul experienţei de peste doi ani în trainingul pentru prezentări eficiente în limba engleză şi se bazează pe exersarea şi însuşirea rapidă a aptitudinilor de prezentare necesare în mediul actual competitiv de business.
Ca urmare, sesiunile se axează pe dezvoltarea abilităţilor de comunicare în limba engleză în medii oficiale şi de afaceri.
La final, fiecare participant va realiza şi susţine o sesiune de prezentare interactivă pentru care va primi feedback de la trainer, dar şi de la colegi.
Detalii despre structura cursului:
Cursul este bazat pe materiale video ce vizează perfecţionarea tehnicilor de pregătire, realizare si susţinere a unei prezentări în limba engleză în contexte de afaceri.
Este important că această prezentare să fie structurată special pentru o întâlnire de afaceri, ținând cont de formulele arhi-cunoscute de început și încheiere, dar și de tehnicile de captarea a atenției publicului.
Pe lângă formule specifice limbii engleze, tehnici pentru prezentări tematice și comerciale, veți putea depăși teama de a vorbi în public. Compunând o prezentare veți învăța cum să folosiți materialele vizuale în sprijinul dumneavoastră, cum să va folosiți postura și vocea pentru a capta atenția partenerului de discuție.
Communication in Writing
Abordarea tehnicilor de construire scrisorilor, e-mailurilor și altor tipuri de documente astfel încât să vă reprezinte cu succes.
Cu toții știm că nu doar ideea contează, ci și modul în care puteți reda informația, încât să atingeți auditoriul.
Profesorul își va structura cursul încât să ofere participanților know-how-ul de care aceștia au nevoie, incluzând expresii fixe, structura frazelor, abrevieri specific, modele, organizarea informației.
Cursanții vor lucra strict pe tipurile de documente cerute în mediul de afaceri: invitații, memo-uri, procese verbale, rapoarte, cereri de ofertă/de cotații, comenzi, reclamații, soluționări ale reclamațiilor, prospecte etc.
Effective Meetings and Negotiations
Această dimensiune a învățării unei limbi străine vizează perfecționarea strategiilor de comunicare în limba engleză în cadrul întâlnirilor și negocierilor de afaceri;
susținerea unui punct de vedere cu succes;
întreruperile si rezolvarea conflictelor;
structurile condiționale folosite în limbajul negocierilor;
conducerea unei întâlniri, exersarea altor roluri.
Intercultural Business Communication
Un element extreme de important în întâlnirile de afaceri este întotdeauna întelegerea elementelor culturale specific,
pe care partenerul le aduce după sine.
Cursul urmărește să dezvolte abilitățile de adaptare a comunicării în scris și orale în contexte culturale diferite.
Atât elementele verbale cât și cele kinezice sunt importante în transmiterea unei idei complete. Situațiile de comunicare simulate la acest curs va ajută să stăpâniți aceste două dimensiuni ale comunicării.
socializarea cu partenerii de afaceri, networking-ul, este o componentă demnă de exersat, care de multe ori cântărește la fel de mult ca partea de business.
eticheta în afaceri internaționale;
organizarea evenimentelor internaționale, ținând cont de elementele culturale sensibile ale partenerului dumneavoastră.
Înscrierile se fac prin completarea formularului de înscriere şi achitarea taxei înainte de prima sedință.
Pentru mai multe informaţii, vă invităm să ne contactaţi la numerele de telefon 021.312.90.36, 0721.287.790 sau la office@easyenglish.ro